Apr 30

Sf. Petru și cu Scaraotzky, analizând problema traficului între Rai și Iad concluzionează că se impune construirea unei autostrăzi între cele două porți.Stabilesc că pornesc din ambele capete și că se vor întâlni la mijloc, astfel cheltuielile se împart în mod egal.Zis și făcut, fiecare pornește spre tabăra lui să organizeze lucrurile.Dracii se-apucă imediat, la poarta Raiului nimic.Avansează dracii până la jumate, în Rai nicio mișcare.Hotărăște Scaraotzky că se continuă lucrarile și pe tronsonul următor și, în scurt timp, dracii bat la poarta Raiului cu autostrada finalizată, benzi reflectorizante, parcări, benzinării, tot tacâmul.
- Păi bine măi Sf. Petre, așa ne-a fost înțelegerea???
- Măi Scaraotzky, ce să zic?… In tot Raiul n-am gasit niciun drumar!

Apr 30

Cand cetateanul a iesit de la cumparaturi din supermarket, nu si-a mai gasit bicicleta, asa ca a dat fuga, intr-un suflet la politistul din coltul stazii.
- Domnule politist, mi s-a furat bicicleta.
- Stati linistit ca o gasim , cum arata?
- Romaneasca, cos pe spate, neagra…
- Nuu, nu asa, ce fel de far avea?
- N-avea far.
- Stopuri,de care?
- Nici stopuri…
- Nici? Amenda trei milioane.

Apr 30

Cine a indraznit sa-mi rascoleasca biroul in halul asta? tuna directorul.
- Baiatul dumneavoastra cel mic, domnule!
- Talentat copil, nu-i asa?

Apr 29

Ea, dupa sex oral

Bancuri Comments Off

Ea, după sex oral, vrea să-l sărute. El încearcă să se eschiveze…
- Ciudaţi sunteţi voi, bărbaţii. După voi vă este greaţă, după alţii, nu…

Tags:

Apr 29

Doua babe discuta despre sotii lor:
- Marie, Fane al meu e impotent 100%!
- Leano, Costel al meu e impotent 300%!
- Cum asa?
- A cazut prostul pe scari si si-a rupt si degetul si limba!!!
- ….???!!!

Apr 29

Sta un tigan pe un deal cu un boomerang in mana si cu botul plin de sange.
Se apropie altul:
- Ce faci ma?
- Stau..
- Da ce ai in mana??
- Nu stiu
- Pai si de ce il tii?? Arunca-l!
- Arunca-l tu…